Incearca noul chat AUDIO-VIDEO la un pret promotional!
BETA
Inregistreaza-te

Angela Cojocaru

Consilier psihologic

Varsta: 54 ani
Expert in: Psihologia cuplului, Psihotraumatologie
Apreciere




Psihoza maniaco-depresiva sau tulburarea bipolara

Poza
14 Mai 2012

Se vorbea pana nu demult de psihoza maniaco-depresiva (PMD) redenumita de curand tulburare bipolara. Aceasta afectiune, foarte frecventa in ziua de azi, atinge 1% din populatie nu este intotdeauna usor de diagnosticat. Atat pentru persoanele suferinde, cat si pentru cele din anturajul acestora, consecintele pot fi deseori foarte grave, la fel ca si deteriorarile pe care le produce aceasta maladie. Din fericire insa, solutii exista.

Tulburarea bipolara, denumita inca si psihoza maniaco-depresiva, se caracterizeaza, in primul rand, prin fluctuatiile mari de dispozitie. In teorie, este vorba de o alternanta de faze, de la o euforie maxima, uneori deliranta, la o mare tristete, o melancolie foarte accentuata. In realitate, este posibil ca unii din cei care sufera de tulburare maniaco-depresiva sa treaca doar printr-o singura faza: fie cea maniacala, fie cea depresiva.

Ciclurile sunt mai mult sau mai putin lungi, in functie de persoana. Pana la urma, toti avem cateodata o dispozitie fluctuanta. Exista dimineti in care totul merge bine, in care energia este maxima, iar alta data, cand nun e arde de nimic. Este normal…

In cazul tulburarii bipolare, este acelasi lucru, dar totul este mai intens. In fazele depresive subiectul resimte o tristete extrema, o pierdere de interes pentru tot ce il inconjoara, tulburari ale somnului, tulburari alimentare, respective pierderea apetitului, pierderi de memorie, idei suicidare. Pe parcursul fazelor maniacale, este invers: subiectul intra intr-o stare de euforie greu de stapanit, se simte capabil de orice, cateva ore de somn i se par suficiente, dar judecata devine eronata, agitatia devine extrema si subiectul incepe sa piarda contactul cu realitatea.

De ce tulburarile bipolare sunt atat de putin cunoscute?


In primul rand, pentru ca sunt foarte greu de diagnosticat. Se estimeaza ca sunt necesari in jur de opt ani pentru ca diagnosticul sa fie confirmat, iar in tot acest timp pacientul este in pericol, iar boala se agraveaza. Problemele se pun din momentul in care pacientul intra in faza sa depresiva, pentru ca aceasta evolueaza foarte lent. Subiectul se simte rau, iar acet rau este pus pe seama unei simple depresii. In acest caz, medicul generalist, medicul de familie trebuie sa fie suficient de bine informat, pentru a nu trece pe langa diagnosticul corect. A te opri la un simplu simptom depresiv, inseamna a-ti asuma un mare risc. De asemenea, in aceste cazuri, antidepresivele prescrise singure, fara restul medicatiei, agraveaza in mod dramatic evolotia patologiei, putand antrena decompensari sau dovedindu-se pur si simplu ineficace. Cand un depresiv, tratat cu antidepresive, nu remite, sau rezista la tratament, automat trebuie san e gandim la o tulburare bipolara.

Pe de alta parte, atunci cand debutul maladiei se efectueaza prin faza maniacala, este foarte usor a trece pe langa diagnostic, deoarece nu exista tulburari majore de comportament. Persoana pare a fi in forma maxima, hiperactiva si exista dubii ca ar fi vorba de o tulburare patologica. Prin urmare, este foarte important ca aceasta maladie sa fie cunoscuta mai bine atat de medici cat si de publicul larg. Dupa cum am mai mentionat, ea atinge un procent de 1% din populatie si poate fi extreme de invalidanta.

Si, la acest punct, ajungem la psiho-educatie. Iar psiho-educatia inseamna, in primal rand, INFORMARE. Informarea atat a pacientului cat si a anturajului. Ideea este de a repera inca de la debut primele semne ale unei recaderi si de a o evita pe cat posibil. Cand suntem sufficient de bine informati asupra maladiei, devine foarte posibil de a-i limita efectele. Si pentru aceasta, rolul anturajului si al familiei este esential. Cand vedem ca somnul pacientului este alterat, cand acesta doarme doar cateva ore pe noapte, cand dispozitia basculeaza spre depresie, sau, din contra, spre veselie exagerata, trebuie intervenit imediat, readaptat tratamentul pentru a evita decompensarea. Aceasta este o maniera de sprijin care determina pacientul sa fie activ echilibrarea propriei maladii. Ca si in cazul altor maladii cornice, insusi pacientul devine un factor active in stabilirea proriului echilibru.

Cauze:

In principal, cauzele sunt genetice, ereditare. Prin urmare, este neaparat necesar sa fie studiat mediul familial din care provine orice depresiv ne intra in cabinetul de consultatii. Astfel, daca unul din parinti, frati sau surori sunt atinsi de aceasta maladie, este important sa ne creasca vigilenta. De asemenea, daca un tanar se prezinta cu tulburari de dispozitie, tulburari in care alterneaza etapele de euforie cu etape de tristete, trebuie deja san e gandim la posibilitatea unei tulburari bipolare. Trebuie notat ca aceasta maladie dureaza mult timp. Este vorba de o tulburare cronica, asupra careia trebuie sa fim atenti toata viata, chiar daca simptomele par a disparea, iar subiectul pare a fi echilibrat.
 
Angela Cojocaru
Psiholog medicina muncii, consilier psihologic


Numar vizualizari: 2015




Adauga comentariu